Baletul Romantic

       Un maestru italian a fost responsabil pentru unele dintre cele mai importante creatii ale secolului  XIX. Carlo Blasis, scolit dupa regulile scolii Naverre,a publicat in anul 1830 "Code of Terpsichore", o carte cu instructiuni pentru balet, aceasta devenind manualul standard in toata Europa si chiar in Rusia.

 

       Noua tehnica a lui Blasis a format marii balerini din acea perioada: Marie Taglioni, Fanny Elssler, Fanny Cerrito, Carlotta Grizi si Lucille Grahn. Fiecare a prezentat un aspect diferit in ceea ce priveste idealul romantic din acea perioada. Taglioni a incantat publicul cu tehnica sa virtuoasa iar Elssler a excelat in dansurile care prezentau peisaje exotice.

 

Coregraful care a dezvoltat si definti baletul romantic a fost Marius Petipa. Acesta a ajuns in St.Petersburg, din Italia in anul 1847 si de-a lungul carierei sale ca maestru al baletului a reusit sa eclipseze prin scoala ruseasca toate celelalte scoli prin splendoarea dansurilor.

 Cu ajutorul asistentului sau Lev Ivanov a creat repertoriul pentru baletul rusesc, lucrari asemanatoare cu "Don Quixote", "Swan Lake" si "The Nutcracker".

 New York City Ballet, care a fost fondat in anul 1948, avandu-l pe Balanchine ca principal coregraf, a impus noi standrade pentru balet. Tehnica de balet a devenit mult mai virtuoasa iar gesturile mai cumpatate. Printre capodoperele lui Balanchine se numara "Agon" si "Orpheus", ambele avand muzica, compusa de catre Igor Stravinsky, "Serenade" – Tchaikovsky si "Concerto Barocco"de Bach.

 

 Arthur Mitchell, primul dansator de culoare care a dansat cu trupa de balet de la New York City, si-a facut propria companie, Dance Theatre of Harlem, in anul 1971. Aceasta noua companie a castigat o noua audienta si a oferit numeroase oportunitati dansatorilor de culoare.