Grecia Antica

 

          Miturile asociate cu zeul grecilor – Dionysus – sunt foarte asemanatoare cu cele refritoare la zeul Egiptului – Osiris – sugerand ca obiceiurile si cultura grecilor a fost influentata de cea a egiptenilor. Filosoful Aristotel a afirmat faptul ca poetul Arion era cel responsabil pentru forma de baza a teatrului pornind de la dans, muzica, cuvinte si costume. Intotdeauna a fost un "dansator sef" care era liderul acestor reprezentatii. Odata cu evolutia dansului, liderul a devenit ceva asemanator cu ceea ce acum s-ar numi coregraf.

 

In piesele grecesti dansul reprezenta o parte foarte importanta si cei mai mari trei dramaturgi ai erei – Aeschylus, Sophocles si Euripide – erau familiarizati cu dansul atat in ceea ce priveste teoria cat si practica.

 

Sophocles, de exemplu, a studiat atat muzica cat si dansul si dupa invingerea persilor in secolul al V-lea a dansat pentru celebrarea triumfului/victoriei.

 

In copilaria sa, Euripides a lucrat cu o trupa de dansatori si in piese de teatru cum ar fi "The Bacchoe” – ultima sa mare lucrare.

 

Inca de la inceput, dansul era foarte popular printre greci, acestia crezand ca influenteaza educatia intr-un mod pozitiv si de asemenea ajuta la mentinerea sanatatii psihice. Aceasta atitudine in ceea ce priveste dansul a fsot transmisa din generatie in generatie. Pentru inceput, in epopeea lui Homer, dansul a devenit un mod de distractie si nu o activitate asociata cu o sarbatoare religioasa, iar la sfarsitul secolului al IV-lea dansul devenind o activitate profesionala.

 

Dansurile erau realizate de grupuri si predominau miscarile circulare. In dansurile tragice/dramatice unde expresia fetei sau realizarea actiunii fara ajutorul cuvintelor era importanta, dansatorii nu aveau voie sa se atinga intre ei. In general, dansurile grecesti nu se bazau pe relatia dintre barbat si femeie, majoritatea dansurilor fiind interpretate fie de barbat, fie de femeie.

 

Dansurile grecesti pot fi impartite in doua categorii: dansurile realizate cu ajutorul miscarii si cele realizate cu ajutorul gesturilor. Miscarile executate erau foarte asemanatoare cu exercitiile executate in gimnastica; elevii (scolarii) trebuiau sa invete o serie de exercitii pe care, in cele din urma, le foloseau in dans. Gesturile pe care le imitau erau imprumutate din viata de zi cu zi si contineau o serie de trairi pornind de la nervozitate si ajungand la bucurie. Pentru acompaniamentul muzical grecii au folosit instrumente cu coarda cum ar fi lira, flautul, naiul si o gama larga de instrumente de percutie cum ar fi tamburinele si castanietele.

 

In Grecia erau mai mult de 200 de dansatori desemnati pentru fiecare stare de spirit, fiecare avand un anumit scop. Erau piese de comedie, dansuri pentru atleti, spectacole si de asemenea dansuri care venerau divinitatea.